Ce carte poate fi mai bună pentru adolescenți decât una cu adolescenți ? O carte în care tinerii se îndrăgostesc, fac tot felul de năzbâtii, fac jurăminte, sunt aproape să se sinucidă și se lovesc de diferite situații inconveniente, pe scurt, dau piept în piept cu viața, înfruntând toate obstacolele acesteia.
M-a impresionat faptul că o simplă uliță i-a marcat viața copilului într-un mod pozitiv, învățându-l diferite lucruri și călăuzindu-i pașii până la plecarea acestuia, dar și faptul că, la plecare, băiatul rămase la portiță, plângându-și copilăria. Această carte merită citită, deoarece îmbină fericirea cu tristețea și iubirea cu nostalgia, conferind un tablou al vieții modeste.
Este o carte fascinantă în care predomină realitatea. Modul în care niște simple și inocente desene cu cretă făcute în joacă aduc în oraș haosul este captivant. Viața deja plină de imperfecțiuni și probleme a unor copii de 12 ani ia o întorsătură neașteptată din cauza răutății adulților. Omuleții de cretă îi conduc la un cadavru.
Trecutul nu moare niciodată, iar ce nu este vindecat în trecut se va întoarce în forme mult mai înfricoșătoare în prezent. Deși situația este rezolvată peste 30 de ani de la evenimentul ce a perturbat liniștea orașului, amprentele întâmplărilor nu dispar.
Finalul este unul tensionat dar în același timp, toate își găsesc o explicație.
Nu știu ce a fost mai înfiorător, cartea, povestea ei, sau clipa în care am înțeles cu adevărat tot ce s-a întâmplat.
Dacă dorești să ai parte de o lectură interesantă și cauți o carte plină de surprize, „Omul de cretă ” este alegerea potrivită.
Micul prinț e o carte care te face să vezi lucrurile din alte perspective, să înțelegi că prietenia se bazează pe încredere , că aparențele te pot înșela și de aceea e necesar să cunoști lucrurile în perspectivă.
Această carte cred că poate fi numită cea mai bună carte atât pentru copii, dar și pentru oamenii mari, care au fost mai întâi copii, chiar dacă uită, în tumultul vieții cotidiene, acest lucru. Micul prinț și lumea lui magică, plină de simboluri, de puritate , te face să citești și să recitești cartea având mereu senzația că ești la prima lectură. Este o poveste despre valorile umane, prietenie, responsabilitate, toleranță și aventură, despre copilărie, ca o stare de spirit. Micul prinț se ascunde în sufletele fiecăruia dintre noi, doar trebuie să avem curajul de a deschide portița și a ne regăsi. Cartea ne dezvăluie cât de importante sunt lucrurile mărunte și cât de frumoasă este lumea înconjurătoare văzută, nu cu ochii, ci cu inima.
Coraline este un roman care a fost premiat de patru ori și ecranizat de Henry Selick în 2009, prin intermediul căruia, odată ce ne introduce într-o ambianță întunecată, Coraline, o fetiță isteață, căreia îi plac aventurile, ne spune povestea ei și a unei uși care nu ar fi trebuit deschisă vreodată. Oh, de-ar fi știut ea ce urmează!
Ilustrațiile sunt foarte bine realizate de către Chris Riddel, un ilustrator care și-a lăsat amprenta și peste alte cărți scrise de Neil Gaiman. Imaginile sunt în ton cu atmosfera din roman, fiecare capitol începând cu o ilustrație și un citat din carte, fiind ca un fel de prevestire a ce urmează, lucru care mi-a plăcut tare mult. Pentru că unele dintre ele sunt chiar înspăimântătoare, iar coroborate cu starea de spirit pe care ți-o creează povestea, accentuează efectul macabru al romanului, Coraline nu este o carte pe care aș recomanda-o unui copil prea mic, pentru că îi poate provoca ușor coșmaruri. Dar este perfectă pentru un adult, mai ales în perioada Halloween-ului, când vrei povești horror, dar să poți dormi, totuși. Închei cu sfatul pe care cred că vi l-ar da și Coraline: nimeni nu poate fi înlocuit! Ah, da, și: iubiți pisicile!
Într-o altă ordine de idei, chiar și pisica alături de care protagonista pornește spre aventura vieții ei, mi-a plăcut. Această pisică, oarecum, mai diminuează gravitatea situațiilor. Dacă în realitate, normalul este cel care îi caracterizează pe oameni, dincolo de ușă, straniul se lipește de personaje. Citind Coraline, indirect, devii un prieten al autorului, deoarece, din momentul în care ai citit prima pagină, el este însoțitorul tău. Într-o altă ordine de idei, chiar și pisica alături de care protagonista pornește spre aventura vieții ei, mi-a plăcut. Această pisică, oarecum, mai diminuează gravitatea situațiilor.
În aceste condiții, celălalt tată al ei și cealaltă mamă au ochii construiți din nasturi și gura extrem de ciudată.
Neil Gaiman este un autor foarte îndrăgit prin ceea ce scrie și cred că fiecare ar trebui să dețină măcar o carte scrisă de el. În mintea acestuia, totul prinde contur, astfel că prin această carte, el reușește să comunice cu noi într-un mod indirect. Eu consider că imaginația lui este una vastă și, de asemenea, ceea ce el reușește să transmită nu este doar o poveste, ci, la final, învățăturile nu vor conteni să întârzie.
„Hobbitul” de J.R.R. Tolkien a fost publicată pe data de 21 septembrie 1937 în Marea Britanie și în anul 1975 a apărut varianta în română.
Cartea relatează o poveste de aventură despre un hobbit pe nume Bilbo Baggins care se bucură de o viață liniștită și confortabilă în casa lui, pâna la venirea vrăjitorului Gandalf și a celor treisprezece gnomi. Aceștia vor să-l ia cu ei într-o aventură pentru a-și recupera teritoriul furat de dragonul Smaug, unde are parte de multe aventuri confruntându-se cu tot felul de monștrii precum orci, goblini și cu însuși dragonul Smaug, cel mai important lucru care i s-a întâmplat fiind găsirea unui inel care îl face invizibil.
Recomand această carte pentru cititorii care preferă cărțile pline de acțiune și aventură, deoarece cartea are din belșug. De asemenea, toate aceste locuri și personaje fantastice îi pun foarte tare imaginația la încercare
Cartea:
Cartea „Jocul lui Ender”, scrisă de Orson Scott Card, este prima carte din seria „Saga lui Ender”. Cartea a fost publicată inițial în SUA, în anul 1985 și a apărut în România în anul 1994.
Povestea cărții (Rezumat):
Cartea prezintă povestea lui Andrew ”Ender” Wiggin, un băiat de șase ani, dotat cu o inteligență peste medie. El are o soră(Valentine) și un frate(Peter) mai mari. La începutul cărții este prezentat cum protagonistul avea un dispozitiv de monitorizare a gândurilor sale atașat capului. Mezinul, împreună cu sora acestuia, se apărau de fratele lor mai mare. Odată, când Ender a mers la școală, pentru a se apăra, a rănit un alt băiat, după această întâmplare, Andrew, este recomandat pentru Școala de Luptă, situată pe Orbită , unde se va antrena pentru a lupta cu gândacii extratereștrii ( formicii) care amenință Pământul. Datorită calităților sale , care îmbină strategia cu tactica, Ender, înainte de a-și termina studiile din Școala de Comandă, este promovat. El face parte acum dintr-o armată( armata Salamandră), cu care se antrena și încerca strategii de luptă. dar comandantul, Bonzo Madrid, îi ridică probleme. Băiatul este în cele din urmă transferat în armata Șobolanilor, o armată dezorganizată, dar una în care Ender are mai multă libertate.
După un timp, Ender devine căpitanul armatei Dragon, nume care a rămas nefolosit, deoarece se credea că aduce ghinion. Noua armată era formată doar din începători. Între timp, pe Pământ, Valentine și Peter colaborează și încep să folosească pseudonimele Demostene și Locke pentru publica eseuri în care prezintă vederi opuse asupra urmării unui război cu Rusia după încheierea celui cu gândacii. Ender și armata încep să aibă bătălii la ore anormale și chiar mai multe în aceeași zi.
În final, Andrew susține examenul său final printr-o luptă simulată între el și o armată de o mie de ori mai mare decât a lui, cea a gândacilor. Spre surprinderea tânărului comandant, acesta câștigă bătălia, distrugând planeta inamicilor cu o armă puternică, în speranța că, folosirea acesteia este împotriva regulilor și va fi trimis pe Pământ. După terminarea luptei îi este dezvăluit că examenul nu a fost o luptă simulată și că, de fapt, el a comandat armata oamenilor și a distrus întreaga civilizație a gândacilor. După această întâmplare Ender descoperă că gândacii au lăsat în urma lor o matcă, iar acesta începe căutarea unui loc prielnic pentru refacerea populației de gândaci.
Filmul:
Filmul cărții „Jocul lui Ender” a avut premiera pe 24 octombrie 2013 în Germania. Filmul a fost regizat de către Gavin Hood, având un buget de 110 milioane de dolari și încasări de 112 milioane de dolari. Pelicula nu surprinde detaliile cărții și prezintă povestea pe scurt. Actoria nu este expresivă, actorii fiind incapabili să reproducă atmosfera tensionată a cărții. Alt defect al filmului este utilizarea în exces a efectelor speciale.
Pentru mine, cartea „Jocul lui Ender” prezintă într-un mod captivant povestea, fiind cu mult mai bună decât filmul.
Jocurile cartilor