În varianta scrisă a acestei povești, Alice stă împreuna cu sora sa pe marginea unui rau. Pe langă ea trece un iepure pe care îl urmărește într-o scorbură de copac, prin care ajunge într-un tăram fermecat. Unde trece printr-o aventură captivantă. Urmand să se trezească înapoi pe marginea raului. Variantele ecranizate ale carți sunt diferite. În cel vechi, de desene animate, povestea este ca și cea originală, din carte. Iar în cel vechi Alice are acum nouăsprezece ani și accidental revine în Lumea de Jos (uitată de Alice și despre care crede că ar putea fi numită Țara Minunilor), un loc pe care ea l-a
vizitat cu treisprezece ani în urmă. Se pare că ea este singura care poate ucide pe Jabberwocky, o creatură asemănătoare dragonului controlat de Regina Roșie care teroriza locuitorii din Lumea de Jos. Burton prezintă povestea originală din Țara Minunilor unde întotdeauna o fată se rătăcește trecând de la un personaj ciudat la altul și niciodată nu simte o conexiune din punct de vedere emotional, astfel că regizorul a vrut să facă o poveste emoțională și nu o serie de evenimente. El nu vede acest lucru ca pe o continuare a filmelor anterioare, nici ca pe o refacere a povestirii.
PERSONAJ PRINCIPA :
-Alice – fetita ce ajunge pe un alt taram;
PERSONAJE SECUNDARE :
-Palarierul Nebun – cel ce o invita pe Alice la masa;
-Motanul Cheshire – cel ce apare frecvent in poveste, lasand in urma lui mereu un ranjet;
-Regina de Inima-Rosie : impertinenta,cruda, la cea mai mica greseala comisa de slugile ei, acestea
sunt puse sa le fie taiate capetele;
-Omida – cel ce-i ofera sfaturi micutei Alice, si totodata pasionat de fumat;
PERSONAJE EPISODICE :
-Iepurele Alb – cel ce o conduce pe Alice la regina de Inima-Rosie;
-Omida – cel ce-i ofera sfaturi micutei Alice, si totodata pasionat de fumat;
-Regele de Inima Rosie;
-Iepurele de martie : bun prieten al Palarierului Nebun;
-Valetul de inima – credincios si loial regine de inima rosie;
-Ducesa;

În viață nu contează ce ai, ci pe cine ai. Pornind de la această propoziție dătătoare de speranță, o să vă povestesc despre una dintre cele mai greu de digerat povești pe care le-am citit. O carte a speranței, dar și a disperării, a oamenilor care marchează vieți fără să-și dea seama, a durerii care conduce întotdeauna pe căi greșite. Războiul care mi-a salvat viața, carte premiată cu Newbery Honor în 2016, este povestea Adei, dar și a altor milioane de copii speciali, născuți cu defecte sau boli incurabile, arătați cu degetul de cei din jur sau respinși de propriii părinți. O carte care îndeamnă la toleranță și ne arată că toți suntem speciali în felul nostru, toți avem un strop de umanitate în adâncul sufletului și puterea de a face schimbări benefice pentru ceilalți. 

Ada nu ar fi nimic fără Jamie, fratele ei. Născută cu un picior strâmb, obligată să stea în casă mereu, închisă în dulap de fiecare dată când cere lucruri normale. Crescută de o mamă tiranică, mult prea preocupată de părerea celor din jur, este nevoită doar să privească jocurile celorlalți copii, fără a fi capabilă să participe. Jamie reprezintă singura legătură cu lumea exterioară, sprijinul ei și motivul de a merge mai departe în fiecare zi. Al Doilea Război Mondial va însemna salvarea ei și drumul către o viață normală, în care oamenii nu o resping pentru că are un defect fizic. Viața ei va deveni una minunată, datorită lui Susan, femeia care îi ia pe Ada și pe Jamie sub tutela ei, atunci când toți copiii Londrei sunt evacuați pentru a nu fi uciși de viitoarele bombardamente. Viața alături de Susan i se pare o ciudățenie absolută – este lăsată să iasă afară, să încerce să umble (cu cârje), să călărească, ba chiar să ajute la tratarea soldaților răniți în război. Ada devine un adult responsabil, un om capabil să treacă peste limitele propriului corp, în timp ce sufletul ei își găsește locul în casa femeii devenite pentru prima dată mamă. 

Susan devine un fel de far călăuzitor în viața celor doi copii, în special pentru Ada. Obișnuită cu bătăi și jigniri, aceasta este incapabilă să dezvolte o relație normală cu cei din jur. Asprimea lui Susan, dată de încercările vieții și pierderile suferite, este înspâimântătoare pentru fetița de unsprezece ani. Treptat, aceasta învață să aibă încredere în oameni, să-i accepte așa cum sunt, având parte (pentru prima dată) de aceeași bunăvoință și scăpând de privirile piezișe. Devenită brusc o persoană obișnuită, curajoasă și ambițioasă, Ada se descoperă ca fiind absolut normală, fără motive de a se simți rușinată față de ceilalți. Piciorul ei reprezintă o piedică mai mult mentală decât fizică. 

„Stăpânul inelelor”  este un roman scris de universitarul J. R. R, Tolkien.

Acțiunea volumului prezent este o continuare a „Hobbitului”.Acțiunea cărții „Stăpânul inelelor” se petrece într-o preistorie imaginară, cel de-al treilea Ev al Pământului de Mijloc. Ținuturile din Pământul de Mijloc sunt populate de oameni și de alte specii umanoide (gnomi, orci, elfi), precum și de multe alte creaturi reale sau imaginare. Narațiunea este focalizată pe Inelulu Puterii făurit de lordul întunecat Sauron și variază de la descrierea atmosferei liniștite din Comitat până la desfășurarea Războiului Inelului, purtat de Pământul de Mijloc și văzut prin ochii personajelor sale, în special ai protagonistului Frodo Baggins. Acțiunea principală este urmată de șase anexe care oferă o multitudine de materiale contextuale istorice și lingvistice

După părerea mea, „Stăpânul inelelor”, dar și „Hobbitul” sunt niște cărți de aventuri care merită citite de toti, chiar daca au trecut de vârsta copilăriei.

„Harry Potter și Piatra Filozofală” este prima carte din seria Harry Potter, scrisă de J.K. Rowling.

Harry Potter este un băiat care trăiește cu unchii și cu vărul lui. I-a fost spus că părinții i-au murit pe când avea doar un an într-un accident de mașinǎ și unchii lui au grijă de atunci de el. Este tratat destul de rău acasă, stând într-o cămăruță amenajată sub scări. Într-o zi, Harry verifică poșta și observă o scrisoare adresată lui, de la școala de vrăjitorie Hogwarts, însǎ unchiul lui rupe scrisoarea, nelăsându-l să o citească. În următoarele zile, o mulțime de bufnițe bombardeazǎ cǎsuța poștală cu scrisori asemǎnǎtoare, pe care unchiul Vernon le arde. Într-un efort de a evada,familia Dursley se mutǎ din loc în loc ajungând în cele din urmǎ pe o insulǎ pǎrǎsitǎ.

În acea noapte pe când Harry își serba ziua, Rubeus Hagrid, păstrătorul cheilor și îngrijitorul vânatului de la Hogwarts dǎrâmǎ ușa ca sǎ-i aducǎ personal o scrisoare și un tort. Îi spune lui Harry cǎ este de fapt un vrăjitor și, dacă vrea, poate merge la Hogwarts să învețe magia. De asemenea părinții lui nu au murit într-un accident de mașină, iar familia lui îi ascunsese asta dintr-o speranțǎ deșartă că Harry nu va deveni vrǎjitor. A doua zi acesta pleacǎ cu Hagrid sǎ-și cumpere rechizite. Intrând în lumea magică din Londra, el descoperă că este faimos, fiind Băiatul Care A Supraviețuit Lordului ( auto-intitulat ) „Voldemort” după ce acesta îi omorâse părinții, singurul semn al confruntării fiind o cicatrice în formă de fulger.

Hagrid îl duce pe Harry la Gringots, banca vrăjitorilor, de unde iau, în afară de bani, și un pachet misterios. După aceasta, se duc la cumpărături, iar Harry primește încă un cadou: propria lui bufniță mesageră, Hedwig.

În finalul cărții, cei trei află că Hagrid i-a spus unui străin cum poți să-l anihilezi pe Fluffy: și anume punandu-i muzica. Orice sunet asemanator muzicii l-ar fi adormit pe cerber. Cei trei se hotărăsc să intre în camera unde l-au întâlnit pe Fluffy. Ei descoperă că altcineva a intrat deja înaintea lor, dar trebuie să se confrunte și cu alte măsuri de siguranță puse de Dumbledore și de ceilalți profesori. Fluffy nu a fost decat o incalzire pentru probele ce urmeaza, dupa ce acestia reusesc sa treaca de el urmeaza prima proba care este reprezentata de o planta numita Latul Diavolului (Devil’s Snare) care se incolaceste asupra victimei pana ce o sugruma. Folosind o vraja (Lumos Solem) , Hermione arde planta care ii elibereaza numaidecat. A doua proba este gasirea cheii care le va permite sa treaca mai departe, printr-o usa veche din lemn cu o iala de argint. Cu ajutorul prietenilor sai, Harry reuseste sa prinda Cheia potrivita si varand-o repede in incuietoare usa se deschide, ei trecând mai departe. A treia piedică o reprezintă un joc de șah de mărimea unui om. Ron reușește să învingă, însă doar sacrificându-se pe sine. Trecand mai departe Harry și Hermione descopera piedica pusa de profesorul Plesneală, o ghicitoare ingenioasă ce are la baza poțiuni. Ghicitoare este rezolvată rapid de Hermione, pe care Harry o trimite inapoi la Ron pentru a-l ajuta și pentru a-i trimite lui Dumbledore o bufniță anuntându-l de cele intâmplate. Hermione rămâne să-i anunțe pe profesori, iar Harry continuă. In ultima camera, unde ar fi trebuit sa-l astepte ultima proba, Harry gaseste un troll mort, ucis probabil de cel care a intrat acolo inaintea lui. Harry ajunge in ultima camera, insă nu-l găsește pe profesorul Snape înăuntru, ci pe profesorul Quirell, în fața Oglinzii Erised, neștiind ce să facă. Acesta are atașat pe spatele capului său pe Voldemort, care încearcă să-l folosească pe Harry ca să pună mâna pe Piatra Filozofală. Dar planul nu reușește, și Piatra rămâne la Harry. Quirell încearcă să ia Piatra cu forța, dar se arde când îl atinge pe Harry. Harry se trezește după ceva timp la infirmierie, având cadouri de la admiratori. Dumbledore îi spune că Ron și Hermione sunt bine și că Piatra Filozofală a fost distrusă, ceea ce înseamnă că Nicholas Flamel va muri nu după mult timp. În timpul festinului de la sfârșitul anului, Dumbledore acordă unele puncte de ultim moment Cercetașilor și aceștia câștigă astfel Cupa Caselor.

Cartea a câștigat diferite premii cum ar fi: British Fantasy Awards și British Book Award for Children’s Book of the Year.

După părerea mea, „Harry Potter” prezintă tema jocului într-un mod plin de fantezie și umor, dar în acelați timp și foarte mult suspans.

Cartea ,, Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este o carte pentru toate vârstele, o carte de suflet care merită să fie citită de orice cititor. Din propria experiență, pot spune că de fiecare dată când această carte este recitită, ea capătă o nouă semnificație, un nou sens, iar personajele care prind viață nu încetează să ne surprindă.
Recomand această carte, deoarece tema copilăriei este dezvoltată într-un mod original, plin de farmec, care atrage orice cititor.

”Mândrie și prejudecată” este primul meu roman citit al autoarei Jane Austen. Ea are un stil elegant, deosebit, care te face să te implici în acțiune și să te transpui în lumea personajelor. Prin felul ei de a scrie, cu multe replici frumoase, amuzante, am avut multe de învățat și m-am gândit că ce frumos ar fi ca lumea aceea să existe și în zilele noastre. 

La Longbourn în Hertfordshire îşi face apariţia un tânăr bogat pe nume Bingley însoţit de surorile sale şi de prietenul său domnul Darcy. Fetele din familia Bennet : Jane, Elizabeth, Mary, Kitty și Lydia sunt încântate la auzirea acestei încântătoare veşti. Doamna Bennet , mama celor cinci fete , speră că unul dintre aceşti gentelmeni se vor căsători cu una din minunatele ei fiice. La balul organizat în cinstea noilor veniţi, domnul Bingley exercită un adânc interes faţă de Jane fiica cea mai mare a doamnei Bennet, oferind aproape toate dansurile acestei încântătoare fete.Pe când Elizabeth este ignorată total de domnul Darcy. La scurt timp după bal, Jane primeşte o invitaţie de la surorile lui Bingley , pe drum începe să plouă şi aceasta răceşte. Fiind nevoită să stea câteva zile acolo în timp ce Elizabeth o vizitează. După un timp Elizabeth face cunoştiinţă cu Wickham, un ofițer care îi spune de comportamentul crunt a lui Darcy faţă de el. Lizzy ( Elizabeth)începe să îl dispreţuiască adânc pe domnul Darcy, considerândul mândru şi arogant.

”Mândrie și prejudecată” este un roman amplu, frumos, elegant, care te ține în suspans și cu sufletul la gură, tentat mereu să citești cât mai mult pentru a afla ce se întâmplă între personaje. Este o carte despre iubire şi puterea ei. Am admirat foarte mult cum autoarea a derulat firul epic, într-un mod alert, copilăros, distins și armonios. O carte care te face să visezi la cele mai frumoase lucruri, o carte care îți dă de gândit și care nu va pleca niciodată din sufletul tău. Mi-au plăcut în mod deosebit dialogurile, situaţiile comice care m-au făcut să râd . De asemenea caracterul lui Lizzy e unul foarte complex, nu este un personaj perfect ci din contră este la fel ca oricare din noi, o persoană cu defecte şi calităţi. Această operă mi-a demonstrat încă odată că oamenii sunt aceiaşi în toate timpurile, animaţii de aceleaşi dorinţe, motive asemănătoare. Chiar dacă societatea noastră s-a schimbat, această carte a rămas la fel de actuală ca şi în trecut. Poate că istoria se repetă şi în toate timpurile o să existe oameni care se aseamănă mai mult sau mai puţin cu cei care au trăit odată. Jane Austen este cu adevărat o artistă a cuvintelor.