Coraline este un roman care a fost premiat de patru ori și ecranizat de Henry Selick în 2009, prin intermediul căruia, odată ce ne introduce într-o ambianță întunecată, Coraline, o fetiță isteață, căreia îi plac aventurile, ne spune povestea ei și a unei uși care nu ar fi trebuit deschisă vreodată. Oh, de-ar fi știut eaContinuă lectura „Coraline de Neil Gaiman”
Arhive autor:petrovan_alexandra
„Micul Prinț”-recenzie
,,Micul Print”este o carte care are rolul de a educa atât copiii cât si adultii despre diferite aspecte ale vietii. Cartea este o aventura copilarească,dar si o invitatie la meditatie, naratorul acestei carti ajungând la concluzia ca exista un singur ,,acasa”, loc în care toate necazurile sau chiar neajunsurile îsi gasesc alinarea. Profund filosofică șiContinuă lectura „„Micul Prinț”-recenzie”
După ce ne-am întâlnit – comparație între carte și film
Cartea ,,După ce ne-am întâlnit” (After) scrisă Anna Tood a apărut în anul 2014 editura TREI și are ca temă iubirea. Încă de la prolog, personajul principal al cărții Tessa (Theresa) Young ne transmite ce simte: „eram naivă pe atunci și, în multe feluri, încă mai sunt, dar nu aveam de unde să știu ceContinuă lectura „După ce ne-am întâlnit – comparație între carte și film”