AUTORUL: Victoria Aveyard
TITLUL OPEREI: Regina Roșie
FIŞĂ DE LECTURĂ
EDITURA ŞI ANUL APARIŢIEI: Nemira 2017
TEMA: Lupta pentru dreptatea socială
STRUCTURA:un volum(I), 533 pagini
TIMP ŞI SPAŢIU:Timpul și spațiul nu sunt reale, ele constituie rezultatul imaginației creatoare a autoarei americane. Spațiu Archeon, insula Tuck.
SUBIECTUL PE SCURT: Personajul principal al volumului este Mere, steaua schimbării într-o lume în care ființa umană se împarte în două specii, una inferioară, oameni care au sânge roșu, (fermieri, muncitori, pescari dar și cerșetori) și superioară, personalitați cu sânge argintiu, regi și regine care pot manipula diferite obiecte și elemente ale naturii (acvatici, focul, pietrele, metalul). Aceștia impun legi, prin care roșii sunt umiliți dar și torturați. Dacă un roșu nu reușește să găsească un loc de muncă, în acord cu măsurile el trebuie să se înroleze în armată pe frontul Năduful un loc teribil care la schimbat și pe tatăl lui Mare atât fizic cât și psihic. Ea provine dintr-o familie numeroasă având trei frați, și ei plecați pe front, și o soră Gisa în vârstă de 12 ani, dar și pe Kilorn prietenul ei cel mai bun prieten pe care îl consideră frate. Ea se apropie de vărsta de 18 ani, însă nu a găsit un loc de muncă. Viața lui Mare se schimbă atunci când încearcă să jefuiască un băiat, care este defapt prințul legitim, dar care era deghizat. După câteva zile Mare este chemată la palat, unde este angajata ca servitoare regală. Vine și vrmea în care prințul trebuie să-și găsească o soție, astfel fiind organizat Turnirul Reginelor. După ce prințesele se prezintă, urmează ultima Prințesă, Evangeline, care este un magnetron. Dorindu-și să demonstreze adevărata ei putere iși îndreaptă atenția asupra lui Mare dorind să o omoare. Din păcate gloanțele nu ajung la ea deoarece un scut format din fulgere o aruncă pe Evangeline departe, dând timp astfel regelui și reginei să ducă pe Mare de acolo. Regina Elara, un șoptitor care poate să intre în mintea lui Mare o interoghează fiind ținută într-o cușcă. După câteva zile regina îi spune lui Mare că noul ei nume va fi Mareena și că va trebui printr-o transmisiune live să spună mulțimii ca noua ei familie este defapt familia regală și că aparține unei facțiuni a cărei membrii au pierit. Pe lângă minciunile în care Elara o îngroapă pe Mare, pentru ca argintii să nu bănuiască nimic, ea trebuie să se căsătorească cu Maven fratele vitreg a lui Cal ,regele nelegitim. Din păcate Mare este îndrăgostită de Cal, însă bunătatea lui Maven o atrage pe Mare. Dorul de cei dragi o dăinuie pe Mare, însă odată cu aceasta apare și un alt sentiment, parcă de furie, din cauza alegerilor regelui, un om care găsea plăcere în alcool și care era defapt un lacom. Așa ajunge să se alăture Gărzii Stacojii, împreună cu Maven și să organizeze un atac fals pentru a reuși să evadeze. Acest atac este un eșec, în care mulți arginti mor, și care defapt a fost organizat de Elara, regina șoptitoare, care a vrut ca acest atac să pară scena sângeroasă a unui act terorist înfăptuit de Garda Stacojie. Maven se dă de gol, iar Mare află că acesta știa de la începu ce urma să se întâmple. Elara, regina, a reușit să creeze haos și
să mintă o întreagă populație că Mare făcea parte di Garda Stacojie. Între timp, Mare și Maven sunt luați cu forța și duși în sala tronului, unde Cal, Elara și Regele Tiberias îi așteptau, dând impresia că urma să fie decapitați, însă planul era altul.Elara intră în mintea lui Cal, obligându-l să -l decapiteze pe Regele Tiberias, tatăl său. Regina și Maven se afișează în fața lumii cu o mască îndurerată, spunând poporului că Mareena și Cal au complotat în potriva regelui. Cei doi sunt aruncați în Circul Oaselor unde se luptă cu cei mai puternici argintii. Ei reușesc să scape și se alătură Gărzii stacojii.
PERSONAJELE (numele, importanţa în operă – principale/secundare/episodice, trăsături): Principal : Mare, este personajul care trece prin cele mai cele mai dureroase schimbări. Cal este personaj secundar, un bun strateg militar dar și un om care în ciuda aspectului său, este unul milos. Maven este și el un personaj secundar, însă cea mai importantă marionetă din jocul mamei sale. Elara, tot un personaj secundar, unul negativ care abuzează de puterea pe care o are ca regină, și care nu pierde niciun moment în care să facăviața celor din jurul ei un chin. Garda Stacojie- personaje colective, este o adunare de oameni roșii care doresc să îi distrugă pe argintii și să-i dea jos de la conducere
IMPRESII PERSONALE, APRECIERI CRITICE:Cartea aceasta este una care face legătura dintre aparență și esență, se află la granița dintre tragic și comic, având toate elementele necesare pentru a captiva cititorul, reușind să mențină atenția acestuia pe tot parcusul acțiunii.