La răscruce de vânturi – comparație între carte și film

„La răscruce de vânturi” (în engleză „Wuthering Heights”) este singurul roman scris de Emily Brontë, între octombrie 1845 și iunie 1846, și apoi publicat în 1847 sub pseudonimul de Ellis Bell. În roman este vorba de povestea de dragoste dintre doi tineri, Heathcliff și Catherine. Cei doi erau sortiți ca toată lumea să fie împotriva lor.
Povestea debutează în momentul în care stăpânul proprietății Wuthering Heights îl introduce în sânul familiei sale pe Heathcliff, un orfan de etnie romă. Băiatul crește alături de copiii stăpânului, Hindley și Catherine. În ciuda relației de ură pe care o are cu Hindley, Heathcliff dezvoltă o frumoasă conexiune cu Catherine, care va deveni ulterior dragostea vieții sale. Relația dintre cei doi este perfect descrisă de tânără: „Nu ştiu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar ştiu că al meu şi al lui sunt la fel.” Relația dintre Heathcliff și Catherine nu se concretizează atât din cauza diferențelor sociale dintre cei doi, cât și din cauza urii inexplicabile a lui Hindley față de orfan. Catherine se căsătorește cu Edgar Linton, băiatul vecinilor bogați, distrugându-l pe Heathcliff, care dispare din peisaj pentru câțiva ani. După o lungă perioadă de timp, Heathcliff revine la Wuthering Heights, hotărât să se răzbune pe Hindley și Edgar, cei doi care i-au răpit fericirea. Protagonistul se căsătorește cu sora lui Linton, Isabella, căreia îi face viața un calvar, disprețuind dragostea pe care aceasta i-o poartă. În ciuda faptului că Heathcliff își duce răzbunarea la bun sfârșit, ruinându-l pe Hindley, acest lucru nu îl ajută să treacă peste durerea pricinuită de moartea lui Catherine. Aceasta a murit la naștere, dând viață unei fetițe pe nume Cathy. „Acum ştiu fără cine nu pot trăi!”. Îndureratul Heathcliff își revarsă ura și frustrarea pe Cathy și pe Hareton, băiatul lui Hindley, însă dragostea celor doi urmași este mai puternică decât încercarea eșuată a protagonistului de a-i întoarce unul împotriva celuilalt. Sătul de o viață irosită în răzbunare, Heathcliff își găsește pacea interioară abia după moarte. Conform sătenilor, spiritele lui Heathcliff și Catherine sunt văzute constant împreună, dovedind că dragostea lor platonică este mai puternică decât însăși realitatea. Atmosfera sumbră care a însoțit tot romanul dispare după moartea lui Heatchliff și este înlocuită cu o notă optimistă, dată de noua generație. Cathy și Hareton rămân împreună și se bucură de relația lor într-un cadru romantic, lăsând în urmă ura care le-a bântuit ascendenții.
Filmul „La răscruce de vânturi” prezintă povestea de dragoste dintre Heathcliff și Catherine, prin viziunea regizorului William Wyler. Acțiunea se petrece la începutul secolului al XIX-lea la o ferma din Yorkshire. Stăpânul, domnul Earnshaw(Cecil Kellaway), sosește din călătorie cu un copil cam negricios, pe nume Heathcliff(Laurence Oliver). Felul cum se poartă nu este pe placul familiei, nefiind demn de un domn, așa că băiatul este nevoit să lucreze pe lângă casă. Odată cu trecerea timpului, între el și fiica familiei Earnshaw, Catherine Earnshaw(Merle Oberon), se naște o poveste de dragoste, legată mai mult din plăcerea amândurora de a străbate pământurile în lung și în lat și de frumusețea naturii. Dar Catherine îl cunoaște pe Edgar Linton(David Niven) și se căsătorește cu el. Heathcliff părăsește țara, iar când se întoarce cumpără Wuthering Heights și se căsătorește cu sora lui Edgar, Isabelle Linton(Geraldine Fitzgerald), ca să se răzbune pentru trădarea ființei iubite. Când Cathy moare, acesta vine la patul ei și o roagă să nu-l lase niciodată în pace, să-l chinuie în chip de fantomă la Wuthering Heights.
Acest film a câștigat doua premii:„Cel mai bun film”(New York Film Critics Circle) și „Cea mai bună cinematografie in alb-negru”(Academy Award), dar a fost nominalizat și pentru „Cele mai bune imagini”, „Cel mai bun director”, „Cel mai bun actor”(Laurence Oliver în rolul lui Heathcliff), „Cea mai bună actriță”(Geraldine Fitzgerald în rolul Issabellei Linton), „Cea mai bună scenă”(între Ben Hecht și Charles MacArthur), dar și pentru „Cel mai bun director artistic”(James Basevi).
După părerea mea, filmul este unul foarte emoționant, care te face să trăiești povestea celor doua personaje la intensitate maximă și care îți produce fiori pe șira spinării prin cuvintele lui Heathcliff „Catherine Earnshaw, să nu te odihnești cât timp eu trăiesc. Eu te-am omorât, bântuiește-mă atunci, bântuiește-ți criminalul, știu că fantomele încă umblă pe acest pământ. Stai cu mine întotdeauna, ia-ți orice formă dorești, înnebunește-mă. Doar nu mă părăsi în acest întuneric singur, unde nu te voi putea găsi. Eu nu pot să trăiesc fără viața mea…dar nici să mor fără sufletul meu.”. Cu toate acestea, eu prefer cartea, deoarece mi se pare că prezintă mai amănunțit stările personajelor și te face să înțelegi mai bine povestea dintre Heathcliff și Catherine, dar și puterea sentimentelor unuia față de celălalt:„E mereu, mereu în mintea mea; nu ca o plăcere, așa cum nici eu nu sunt întotdeauna o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea ființă…”; „Nu știu din ce sunt plămădite sufletele noastre, dar al meu și al lui sunt la fel, în vreme ce el e la fel de diferit de mine ca razele lunii de fulger, ca gheața de foc.”; „Iubirea mea pentru Heathcliff însă e asemenea stâncilor eterne de sub pământ, nu prilej de încântare, ci necesitate.”.